С любовью

daca as putea

corinush — Sat, 10 Mar 2012 17:05:22 GMT

Dacă aş putea să-mi vărs durerea undeva, un râu nu mi-ar ajunge. Dacă aş putea să adun lacrimă cu lacrimă, nu aş avea nimic atât de mare. Dacă aş putea să împart încercările mele cu alţii, aş avea nevoie de întreaga naţiune. Şi totuşi…dacă aş putea vedea durerea celui de lângă mine, poate nu mi s-ar mai părea a mea atât de mare. Dacă aş putea să văd fiecare lacrimă ce curge din ochii oamenilor trişti, poate ale mele îmi vor părea neînsemnate. Dacă aş putea lua câte puţin din durerea naţiunii întregi, m-aş topi pe vecie.
Numai că nu pot. Nu pot să privesc la durerea celui de lângă mine, pentru că a mea mi se pare mai mare. O simt cu inima, cu sufletul. Lacrimile mele mi se par nestemate şi de mare valoare doar pentru că ele curg din ochii mei. Încercările mele mi se par peste măsura de grele, doar pentru că pe mine mă încearcă, nu pe cel de lângă mine. Sunt o egoistă. O egocentrică. Dar oare nu toţi suntem aşa?
Dacă aş putea face ceva să dispară politica, ţipetele, sărăcia, durerea, necazurile, oamenii răi şi moartea…nu aş face nimic. Pentru că nu de mine depinde. Trebuie să ne ridicăm, să fim eroii noştrii, să ne salvăm singuri şi să luptăm până la ultima suflare. Pentru că dacă cineva ar putea să îmi ia durerea mea, nu ar face-o.
Oh, doar dacă aş putea să opresc timpul pentru o clipă şi să mă uit adânc în sufletele tuturor. În special într-al meu. Pentru că nu ştiu ce se mai petrece acolo. Dacă aş putea…

De ce?

corinush — Sat, 10 Mar 2012 16:36:04 GMT

De ce trebuie să întrebi tot timpul ”De ce”?
De ce eu? De ce tocmai mie mi s-a întâmplat? De ce doar eu am parte de aşa o soartă? De ce nu altuia? De ce tocmai acum? Sunt persoana cea mai încercată din lume… numai mie mi se întâmplă toate astea.
Spune-ţi des astfel de cuvinte nu? Şi le şi auziţi şi mai des, sunt sigură. Suntem atât de convinşi că noi suntem cei mai suferinzi şi mai prigoniţi oameni de pe pământ încât nu mai avem timp să ne uităm în jur. Te plângi de casa în care locuieşti? Uită-te la cel care nu are una. Te plângi de pantofii vechi pe care îi ai? Uită-te la cel de lângă tine, care nu are picioare. Te plângi de şeful şi de serviciul pe care-l ai? Tu ştii câţi oameni nu au un loc de muncă? Te plângi că nu-ţi place mâncarea care ţi s-a gătit astăzi? Oare ce ar spune cel care nu are ce mânca astăzi, de ea?
Te plângi că nu-ţi place faţa ta, fundul tău, mâinile tale, tenul tău… ei bine, uită-te la cel căruia i s-a distrus faţa într-un accident, i-a fost arsă pielea. Uită-te la cel care nu are mâini. Te plângi că te trădează prietenii? Mulţumeşte-i Domnului că ai avut aşa ceva. Unii ar da orice pentru o vorbă bună. Nu-ţi place maşina pe care o ai, părinţii pe care-i ai, copii pe care ţi i-ai educat singur sau oraşul în care trăieşti? Priveşte atent în jur. Nu totul e despre tine. Sunt alţii mult mai nenorociţi ca tine. Şi dacă nu ar fi… fii fericit că încă poţi respira. Că încă poţi îndrepta lucrurile. Dă-i haina ta jerpelită pe care nu o mai suporţi, unui om de pe stradă. O va privi ca pe cea mai frumoasă haină din lume! Dă-i colţul tău de pâine pe care nu-l mai poţi mânca pentru că nu e îndeajuns de moale, unui copil flămând. Îţi va mulţumi cu lacrimi în ochi. Dar dragul meu…niciodată să nu-i dai pantofii care nu-ţi mai plac unui om care nu are picioare. Mai degrabă…dă-i sprijinul tău. Suportul tău….

sufletul

corinush — Sat, 10 Mar 2012 16:32:47 GMT

- Ai simţit vreodată că vrei mai mult?
-Oh, te referi la momentele în care simţi un gol imens în viaţa ta, în inima ta şi simţi cum cu toată fiinţa te cufunzi în acel gol?
- Da, atunci când ştii că trebuie să ai ceva mai mult, dar nu ştii ce.
-Zilnic mă confrunt cu aşa ceva. Nu e ca şi cum aş deţine controlul asupra unui lucru sau asupra vieţii cuiva. Dar uneori mi-aş dori să o fac. Aş dori să am puterea convingerii. Să pot să fac ce vreau din cei de lângă mine. Dar apoi…nu mi-aş mai dori aşa ceva. Nu ar mai fi viaţa normală în care trebuie să lupţi pentru simpatia cuiva. Nu-mi doresc să fiu o marionetă a societăţii dar nici nu doresc să fac pe nimeni sclavul meu. Vreau ca atunci când sunt iubită, să fiu iubită deliberat.
-De ce toată această filozofie? Nu ar fi mai simplu să lăsăm lucrurile aşa cum sunt?
- Da, dar mai apoi te-ai întreba de ce totul e atât de simplu. Şi apoi…ajungem iar la momentul în care aş vrea mai mult. Tot mai mult. Vreau să lupt. Dar…parcă nu ştiu pentru ce. Oamenii au devenit atât de superficiali, de egoişti, de goi.
-Mă întreb… de la ce au apărut legendele cu vampiri? Trebuie să fi pornit de la ceva.
-Hm…să fiu sinceră şi eu m-am întrebat asta. Probabil e mai mult ceva metaforic. Setea lor de a bea sângele celui de lângă tine, oameni cărora nu le bate inima şi nu au suflet dar totuşi trăiesc, obişnuinţa de a domina totul… De la noi înşine a pornit această legendă. Mulţi suntem aşa. Numai că metaforic. De câte ori nu ne-am dorit să omorâm pe cineva, caţi oameni nu mai au o inimă şi nici măcar suflet, câtor oameni nu le place să se joace?
- De ce sau de cine ţi-e cel mai frică?
-Mi-e frică de oamenii liniştiţi. Nu-i pot suporta. De la un om care-şi arată răutatea, care-şi arată slăbiciunile şi ura sau iubirea ce o poartă…ştiu ce să mă aştept de la el. Dar de la un om calm, tăcut, liniştit….e ca un lac adânc. În el te îneci cel mai uşor. Ştiu asta. Am experimentat asta. Acesta e motivul pentru care mă înconjor cu oameni plini de energie, cu oameni care au ceva să povestească. De asta pur şi simplu nu pot să stau lângă un om timid, să zicem. Are ceva, ascunde ceva. Ce? O răutate inexplicabilă pe care nu o pot exprima în cuvinte şi lasă tăcerea să vorbească pentru ei.

Sufletul ca o frunză…

corinush — Sat, 10 Mar 2012 16:30:31 GMT

Mi-e frig. Mi-e frică. Sunt sensibilă. Atât de sensibilă încât cea mai uşoară atingere a ta mă doare. Mă doare când mă priveşti diferit, mă doare dacă îmi vorbeşti pe o voce dură. Mă doare orice distanţă dintre mine şi tine. Pentru că asta sunt eu. Un suflet slab. Un suflet care e obişnuit tot timpul să lupte, dar care tânjeşte atât de mult după dragoste…Şi nu orice fel de dragoste. Ci acea dragoste care nu mă sufocă, dar nici nu mă uită. Acea dragoste care e acolo tot timpul, pentru mine. Ca eu să ştiu, să am siguranţa că atunci când am să cad din nou în genunchi, va veni repede şi mă va ridica. Acea dragoste care să se asemene cu Dumnezeu. E greu ca atunci după ce am primit o dragoste atât de intensă ca a Lui Dumnezeu, să mă mulţumesc acum cu tot felul de gunoaie.
Mi-e dor să-mi sprijin sufletul obosit pe umărul cuiva…să ştiu că acolo e cineva pentru mine gata să lupte. Gata să sfâşie orice posibilitate de a mă răni. Mi-e dor să port o conversaţie serioasă. Să pot să spun tot ce am pe inimă şi apoi să oftez adânc. Nu vreau să fiu criticată. M-am săturat de critică. Ce e mai grav este că….sunt atât de fragilă încât mă tem uneori să nu cedez.
E greu pentru oamenii care tânjesc după tot. E greu pentru cei care trăiesc viaţa cu o pasiune ridicată la extrem. Nu vreau să filozofez.
Sufletul…este ca o frunză. La început e verde, proaspăt. Mai apoi…trece tot mai mult în alt anotimp. Încetul cu încetul…se ofileşte. Vântul o bate şi…ea cade la pământ. Ce se întâmplă după ce cade pe pământ? De ce trebuie să fim aşa de frivoli? De ce trebuie să ne temem atât de tare de necunoscut? De ceea ce ne-ar putea aduce el?

cine sunt

corinush — Sat, 10 Mar 2012 15:55:40 GMT

Cine sunt eu? Sunt o fiinta efemera. Sunt un pumn de nisip in bataia vantului. Cand sunt fericita, sunt un curcubeu pe cerul albastru. Iar cand plang, sunt o picatura ce se varsa in mare. Sunt un suflet care incearca sa-si gaseasca o cale spre lumina. Si cand o gaseste, sa o si pastreze. Si de asemenea sunt un fluture prins in causul unei palme si as vrea…oh, as vrea sa-mi iau zborul. Vreau sa-mi intind aripele si sa zbor spre neant. Sa simt vantul cum ma mangaie, sa simt stropii de ploaie cum cad picatura cu picatura pe corpul meu. Si eu mai sunt o pana in bataia vantului. Plutesc usor, usor… spre infinit. Spre nicaieri.

Cine sunt eu? Eu… sunt o inima care bate. Cateodata mai incet, cateodata mai repede… bat, si ma mai si opresc. Atunci imi place sa ma gandesc daca sa mai bat sau nu. Si uneori aleg sa mai bat, alteori nu. Si atunci cand nu mai bat, totul se opreste. Timpul sta pe loc, totul in jur intepeneste, si pana si moartea ramane inghetata prinsa in drumul ei, cu o coasa in mana. Vesnica ei coasa. Si atunci ma uit in jur si realizez ca eu, eu pot fi si un inger pe Pamant. Un inger pierdut. Eu as putea fi o stea cazatoare. Care se inalta cat mai sus, straluceste puternic si apoi… cade. Si prin caderea mea, sa aduc fericirea cuiva. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o fata care vrea mai mult de la viata, poate ca sunt cineva care doreste imposibilul. Eu poate ca sunt… fata care doreste sa fie tinuta in brate si sa stie ca daca in momentul urmator, unul din noi doi va trebui sa moara, el sa fie pregatit sa-si dea viata pentru mine. Desi nu l-as lasa. Niciodata. As alege cu zambetul pe buze sa mor pentru el. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o jumatate pierduta printre alte mii de jumatati. Si imi caut sufletul pereche. Alerg, si incerc sa aflu care jumatate mi se potriveste. Care ruptura o poate repara pe a mea?

Si, v-ati intrebat cine sunt eu? Eu sunt. Cu bune si cu rele. Sunt o raza de lumina. Care lumineaza o perioada si apoi, apune.

singura

corinush — Sat, 10 Mar 2012 15:53:02 GMT

Stai si privesti in jur si esti confuz, esti derutat….

Toti pe-o usa au iesit si…au plecat.

Unii, pe nesimtite au iesit din viata ta

Altii, printr-o lovitura ti-au frant inima.

Acum, ai ramas doar tu… si o papusa mucegaita din coltul incaperii

Te uiti trist in jur si te abandonezi durerii.

Te tarai cu ultima suflare pe pamantul rece, ud

Iti amintesti de corpul ei proaspat, inca crud.

Nu mai ai putere, te opresi si te intinzi

Privirea ti se opreste pe tavan si…grinzi.

Atat sa ramana in viata ta? Atat din tot ce-a fost?

Un gol imens si un suflet de durere ros?

Si cand iti amintesti ca odata, viata ta era raiul pe pamant!

Iar acu, totu-ti pare goana dupa vant.

Te uiti in jur si vezi numai desertaciune, durere, suspin si suferinta

Sa fii lasat in pace, pe veci, asta-ti e ultima ta dorinta.

Incet, intinzi mana catre papusa mucegaita ce parca te asteapta

Te uiti la ea, si-i soptesti: "Doar TU si Eu, in asta viata nedreapta”!

M-am gandit sa va dezvalui putin si din latura mea poetica:)

viata iti da doar o sansa

corinush — Sat, 10 Mar 2012 15:50:50 GMT

V-ati gandit oare de ce tot timpul cand esuam undeva sau in legatura cu ceva, tot timpul ne lamentam si cautam un vinovat? Cautam sa spunem ca cineva e vinovat pentru ceea ce ni se intampla,si nu noi. Nu deciziile noastre. NU. Ci tot timpul altcineva este de vina nu? Cand la scoala ai numai note rele, profesori nu sunt indulgenti, asa e? Cand la servici te prezinti din ce in ce mai prost, seful si colegii sunt de vina. Cand ceva scartaie in relatia ta, nu tu esti de vina, ci partenerul. Daca s-a intamplat cumva sa se intample cineva, noi tot timpul suntem victima. Si cand nu putem gasi vinovati pentru ceea ce s-a intamplat sau pentru ceea ce suntem, in mod sigur vinovat e Dumnezeu! Daca nu ai devenit ceea ce ai dorit, este pentru ca parintii tai nu au investit indeajuns in tine nu? Daca ai ajuns sa fii un ratat in viata sociala, este pentru ca ceilalti au ceva cu tine, nu tu ai o problema.

TREZESTE-TE!!!! Nimeni nu e vinovat ca TU esti o victima. Nimeni nu e de vina ca TU nu stii sa-ti rezolvi probleme. Nu Dumnezeu trebuie sa-ti traiasca viata, ci TU! Inceteaza sa mai faci pe victima. Inceteaza sa ai tot timpul scuze la cum te comporti. Nu exista asa ceva.

La fel cum copiii isi aduc jucariile stricate la noi cu lacrimi in ochi ca sa le reparam, mi-am adus visele zdrobite la Dumnezeu fiindca El este prietenul meu. Dar apoi, in loc sa-L las sa lucreze singur in pace, am stat pe langa El si am incercat sa-L ajut prin propriile mele metode. In final, mi le-am luat inapoi si am strigat: "Cum poti fi atat de incet?” DA! am incercat sa caut un vinovat in toate. Mi-a placut sa fiu in postura de victima. Ne simtim bine in postura de victima nu? Ne simtim bine cand permanent dam vina pe cei din jur. Sa-ti spun ceva, o noutate pentru tine dragule, daca esti un RATAT/ RATATA esti pentru ca asa vrei tu sa fii, nu pentru ca cineva te-a facut asa! Avem un obicei extrem de prost. Vaicareala. Zi de zi nu facem nimic si ne tot plangem de lantul de esec din viata noastra. Ne placem sa ii facem pe ceilalti responsabili de toate. Toata lumea are probleme. Dar altii, spre deosebire de tine, care stai si din vacareala ai facut un sport international, ei fac ceva cu viata lor. Incearca sa repare ceva.

Observ ca a devenit o moda sa te vaicaresti. Sa te plangi de tara, de conducere, de situatia financiara, de casa in care locuiesti, de vreme…etc… Niciodata nu vei fi multumit cu nimic. Tot timpul vei bombani si vei fi un ursuz. Asa ca, un sfat de la mine: "Taci si inghite! Devino responsabil”

pasind prin durere

corinush — Sat, 10 Mar 2012 15:47:29 GMT

Pasind prin durere… iesind biruitor

– "Nu mai vreau, nu mai pot, relatia noastra nu mai merge. S-a terminat!” Barbatul exasperat se uita la ea cu ochii iesiti din orbite si cu spume de furie la gura. Ei ii curgeau lacrimile pe obraji. Ce s-a intamplat de s-a ajuns aici? De ce? Incet….se duse sa-si faca bagajul spunandu-si ca nu-i indeajuns de buna pentru cineva. A parasit-o. Nu o mai vrea. Nu mai e buna. S-a folosit de ea si gata…nu mai are nevoie de ea.

Ea a continuat sa traiasca. Mergea la servici si venea acasa. Dar nu mai comunica. Nu mai zambea. Pentru ce daca a irosit atata timp, atatia ani pentru cineva care i-a dat cu piciorul? Pana la urma ce rost mai are sa mai inceapa alta relatie? Orice inceput are un sfarsit…

Ai trecut printr-o despartire si tu? Si tu ai fost parasit/parasita? Ridica ochii, capul si realizeaza ca nu e sfarsitul lumii. Da, s-a terminat. Stii de ce? Pentru ca meriti ceva mai bun.

Stiu…doare, doare ingrozitor de tare. Doare sa stii ca nu mai e langa tine, doare sa stii ca ai avut incredere deplina si totusi te-a dezamagit dar…asta este. S-a terminat. Continua-ti viata. Pana la urma urmei….gandeste-te bine. Nici nu te trata asa cum trebuia. Te mintea si poate ca te facea sa te simti inferior/inferioara.

Si totusi…erai convins/convinsa ca era sufletul tau perechea. Ti-ai facut planuri pentru viitor cu ea/el. Toate visele tale erau impreuna. Te gandeai ca pana la sfarsitul vietii veti fi impreuna. Dar nu a fost sa fie. Sigur ca este infricosator ca ai ramas singur/singura. Va trebui sa credem ca totul va fi bine. O perioada va trebui sa ne ascundem lacrimile care ne inunda ochii si sa inaintam. Dar asta ne face mai puternici. Asta…asta dragul meu…te ajuta sa inaintezi. Speranta ca odata, candva ….totul va fi iar bine. Va trebui sa ne incredem in noi chiar si atunci cand doare, dar si cand, in cele din urma…vom fi fericiti. Majoritatea dintre noi spunem "Ma simt inutil. Nu am perechea potrivita. Nu am pe nimeni langa mine. Am dat gres cand a venit vorba sa cuceresc pe cineva.” Durerea este reala. Dar judecata este falsa. Numai Dumnezeu ne poate spune cine suntem. Doar El ne poate vindeca inimile.

In noi exista un gol. Un gol profund pe care incercam sa-l umplem cu lucrurile acestei lumi. Barbatii incearca sa umple acest gol cu femei, si viceversa. Dar nu realizam ca sentimentul de goliciune interioara ni s-a dat tocmai pentru ca sa il cautam pe Dumnezeu si dragostea adevarata. Stim prea bine ca oricat am incerca sa ne mintim, si am revarsa in sufletele noastre alte lucruri, nu va fi de ajuns.

Barbat, femeie…orice ati fi…dati frau liber lacrimilor. Mergeti intr-un loc unde puteti fi singuri, si dati frau liber lacrimilor. Lasati lacrimile sa curga. Este singurul lucru bun pe care il puteti face pentru ranile din sufletul vostru. Ingaduiti-va sa simtiti din nou. Nu va impietriti inima. Veti simti o multime de lucruri. De la manie pana la amaraciune. Parere de rau. E firesc sa simtiti parere de rau si sa regretati ca ati pierdut atata timp pentru nimic. Frica. Da, este normal. Va temeti sa o luati de la inceput. Va temeti sa nu fiti iar raniti. Lasati-va sentimentele sa iasa la suprafata. Stiu….a durut cu adevarat ceea ce ti s-a intamplat dar..tu esti mai important!!!!! Mult mai important! De ce sa-ti distrugi viata si sperantele doar din cauza unui esec? Nu asa trebuia sa decurga viata ta. Undeva acolo, in strafunduri, mai sunt lacrimi neplanse- lacrimile unei persoane pierdute si inspaimantate. Lacrimile pot sa curga nestingherite…

Si in sfarsit am ajuns la pasul decisiv. Iertarea. Sa iertam aceea persoana pentru ca ne-a parasit, ca ne-a lasat singuri si disperati. Sa facem un pas de curaj si vointa. Motivul e simplu: neiertandu-l, vom trai cu senzatia ca ceva ne lipseste, nu vom fi impacati cu noi insine. Tot timpul vom fi legati de aceea persoana. Pana ce nu ierti, devii prizonier! Nu inchide usa inimii tale si arunca cheia, tine-o deschise. Nu stii ce trece pe langa tine, poate dragostea adevarata…si tu ai inima inchisa cu lacate de fier!

Doare amarnic de tare…dar cat de bine vom fi dupa ce ne vindecam. Pentru orice lacrima cursa, zambeste de doua ori. Pentru orice suferinta indurata, fa bucurii altora. Pentru o inima distrusa, inveseleste alta inima.

Sa ne vindecam prin fericirea celui de langa noi!

fericirea vine cind o astepti mai putin

corinush — Sat, 10 Mar 2012 15:44:53 GMT

De mult ma preocupa intrebarea asta. Si de fapt mi-o pun cand imi este greu. Dar stiu de ce. Vrei sa-ti spun?

In primul rand deoarece dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.

Daca nu ar fi o dragoste adevarata, autentica…cum am putea noi sa mai trecem peste defectele celui de langa noi? Cum am putea sa iertam daca nu il iubim indeajuns?

Dragostea adevarata merita toata asteptarea din lume, merita perseverenta si eforturile pe care le facem. Ne permite sa visam si chiar si sarutul este mai dulce. De asemenea, daca zburam din floare in floare…. ce farmec va mai avea cand ne vom intalni sufletul pereche? Deja dupa ce am explorat terenul, nici macar nu va mai fi atat de interesant.

Dragostea este o motivatie deosebit de frumoasa si buna. Dar din pacate,principalul motiv pentru care nu asteptam dragostea adevarata este singuratatea. Aceasta este una dintre cele mai teribile si raspandite boli. Cei ce fug de singuratate pe usa alegerilor gresite s-ar putea sa-si dea seama mai tarziu ca cea mai amara singuratate o pot trai intr-o relatie nefericita, alaturi de un partener nepotrivit. Al doilea motiv ar fi presiunea exterioara. Exista o idee in general acceptata care vorbeste despre faptul ca ai fi un fraier daca esti singur, daca nu ai prieten/prietena. Datorita acestei idei neintemeiate, s-ar putea ca sa auziti foarte mult si des intrebarea "Dar ce astepti tu, sa-ti cada din cer?” sau "Ce fraier/fraiera esti ca astepti dragostea adevarata cand poti avea atatea relatii” sau "Chiat nu esti capabil sa-ti gasesti una?”. Repetarea acestor intrebari, glume mai putin sarate pe care le fac colegii, prietenii sau dusmanii, pot fi o cauza care sa ne grabeasca alegerea partenerului. Al treilea motiv ar fi aparentele fizice. Aspectul acesta nu trebuie neglijat, dar nici nu trebuie sa fie pe prim plan. E mult mai usor ca cineva sa se schimbe din punct de vedere fizic decat din punct de vedere comportamental. A avea o relatie cu cineva doar pentru ca este stea de cinema, inseamna a-ti asuma riscul de a plati scump fiecare "spectacol” la care vei lua parte in relatia ta.

"Daruirea dragostei implica mai mult decat exprimarea verbala. Ea trebuie evidentiata in cai tangibile care sunt identificabile si recunoscute de ambele parti.”

” Iubirea este cel mai real lucru din viata. Mai real decat realitatea insasi.”

Romane sentimentale, telenovele, talk-show-uri, barfe, mii de reviste nu fac decat sa ne convinga sa credem in orice fel de iubire, o iubire ieftina si pangarita de toata pornografia care ne inconjoara. M-am scarbit ca oriunde privesc sa dau cu ochii de un nud sau scene sexuale. Unde mai este misterul de alta data? Curiozitatea?

E greu sa astepti dragostea adevarata da. Dar cu cat asteptarea e mai grea, cu atat regasirea e mai dulce. Vreau ca sa-l pot privi in ochi si sa simt ca plutesc, sa simt ca pot alerga mii de kilometri si sa nu obosesc. Sa ma trezesc cu el in minte si sa adorm cu el in gand. Sa nu pot dormi noaptea deoarece ma gandesc la el non-stop si dimineata…sa o iau iar de la capat si sa nu fiu obosita deloc. Asta e dragostea adevarata. Dragostea pe care o astept…dragostea pentru care ti-ai da viata:)

un gram de fericire

corinush — Sat, 10 Mar 2012 15:40:25 GMT

Mergea pe strada obosit. Isi tara picioarele dupa el, unul dupa altul. Fata ii era murdara, mainile sangerande si hainele numai zdrente. Vantul batea afara puternic. Baiatul incerca sa-si stranga bratele pe langa corp, asa credea ca se poate incalzi….dar nu reusi. Nici macar nu stia incotro se indreapta…

Istovit, se duse langa un peret si se lasa in jos….isi trecu mana prin par dar…aceasta i se opri in parul murdar si intarit. Stomacul isi facu si el simtita prezenta. Cerea. Dar ce sa ii dea? Isi aminti ca nu a mancat de doua zile. Isi aduse genunchii la piept si…pe fata lui aparu o dara alba, era o lacrima care si-a trasat mersul prin praful de pe fata lui. Nici nu se obosi sa o stearga. La ce bun? Oare de ce mai traieste?

Unde sa se duca? Nu are unde, pana acum a stat in orfelinat, dar acum e prea mare si a trebuit sa plece. Nu avea prieteni, nu avea familie, nu avea un Dumnezeu, nu avea nimic…

Urmatoarele zile a dormit prin gara, sau prin casa scarii, unde mai functiona cate un calorifer. Mancare? Doar ce mai gasea prin cosurile de gunoi…

Pana intr-o zi…cand mergea linistit si un om s-a trantit de el. Se astepta sa fie urgent luat la bataie. Cum si-a permis el un jegos, sa se tranteasca intr-un domn respectabil? Dar acesta…l-a luat usor de brat si i-a zis simplu: "Vino cu mine”. L-a dus si i-a dat sa manance, si il privea linistit. Incet, isi deschise gura si intreba "Tu ai un Dumnezeu?”

"Dumnezeu? Cine e acesta? Unde a fost atatia ani in care eu am fost maltratat, in care nu am avut ce sa mananc, cand parintii m-au abandonat…El unde a fost?” Dar nu a spus toate acestea…erau doar in mintea lui. A dat usor din cap, si atat. Barbatul l-a asteptat sa termine de mancat si la sfarsit i-a facut semn sa-l urmeze. Au ajuns in fata unei cladiri mari, somptuoase,…era o biserica.

Barbatul i-a soptit incet la ureche: "Te-am adus aici pentru ca El iti poate da ce doresti, este tatal tau. Spune-I doar…. si El te va asculta”

Baiatul isi ridica incet capul din pamant. Ochii lui mari caprui priveau mirati, parul lui lung statea atarnat pe deasupra umerilor, mainile murdare si le scoase din buzunar si…rusinat…isi misca degetele in adidasii gauriti. Urca treptele si intra in biserica. Ajuns acolo…. si-a dres glasul si s-a uitat catre barbat. Acesta il incuraja din priviri. Isi impreuna mainile si spuse cu vocea gatuita de emotie: "Dumnezeule, tot ce iti cer e un gram de fericire, te rog!.”