С любовью

Tacerea

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:34:53 GMT

Scena 1.
Ziuă. Tăcere.
Bătrânul, Tânărul, Copilul

T:
Tăcere...sfântă suferinţ-a minţii!
Tăcere-n gând, tăcere în pleoape...
Tăcere...iar tăcere...(cu un oftat): tac şi sfinţii

Acolo (arată spre boltă). Nimic nu e aproape
De zidurile-aceste negre fiere
Şi-mi simt auzul gata să se crape.

C:
Eu parcă simt o mângâiere
Gândind că noaptea va veni curând.

B: (râzând amar)
Atunci va fi mai aprigă tăcere
Şi va pieri şi-acest din urmă gând.

*

Scena 2.
Noapte.
Bătrînul, Tînărul, Copilul

T:
Şi iată noaptea!... asurzirea firii.
C:
Şi iată noaptea! (bîlbîindu-se): iată ... (gasind): liniştirea
B:
Şi iată noaptea, nunta-n care mirii
Trudiţi de vin, şezînd alăturea
Purtînd coroana sfîntă a iubirii
În patimă din iaduri vor cadea.

se întoarce către cei doi:

Dar eu...dar tu, sau tu...ce aşteptare
S-avem din coborîrea tristei nopţi...?!
Sădit-am sîmburi tainici de mirare...
Dar e tăcere pîn' ce fi-vor copţi.
T: (cu reproş vag)
Bătrîne...nu lăsa tristeţii
Ce nu-i al ei. Copil să fii nu-i bine
De-ti creşte-n vene floarea bătrîneţii.
Mai bine lasă unuia ca mine
Nechibzuinţa unui gînd imens
Ce-n neizbîndă are sorţi depline.
Căci dacă vrem ca fapta să capete un sens
Gîndirea de acuma - putinţa-i e s-o curme.
Prin fumul vanităţii, îmbătător şi dens
Gîndirea noastră toată nu o să lase urme.

*

Scena 3.
Noapte. Copilul singur

Ce-mi place noaptea...! Are-aşa...lumină...
Lor nu le place...! Dar îmi place mie
Cum de cerneala cea de sus se-anină
Cuvintele-ntr-a nopţii poezie.
Iar cînd zidire-aceasta se termină
În pieptul meu, atunci nu simt nimica.
Lor nu le place...! Singuri sunt de vină
Că şi-au luat tovarăş de credinţă frica.
Ce-mi place noaptea...! Are-aşa...nimica.

Casa dintre lumi continuare

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:32:22 GMT

Cum, nimeni? Ori poate credeţi că v-aţi plătit scaunele ca să staţi confortabil în ele şi să fiţi spectatori ambientali... Ei bine, atunci să supunem la vot zidirea compatriotului vostru. Cine este pentru, cine este împotrivă, se abţine cineva? Aşadar, în unanimitate de voturi sala a hotărât zidirea cetăţeanului aici prezent şi cred că domnia sa nu are nimic împotrivă, ba chiar îşi exprimă adeziunea. Cetăţene, ai cuvântul.

Cuvântul de adeziune al spectatorului jertfit
Îmi exprim, pe această cale, satisfacţia de a putea da o mână de ajutor la ridicarea zidului. Ce spun o mână de ajutor. Mă dăruiesc cu totul acestei lucrări grandioase pentru fericirea şi bunăstarea tuturor. Nu voi precupeţi nici un efort să înalţ zidul deasupra mâinilor, a capului meu, a întregii mele fiinţe. Aduc astfel, modestul meu omagiu acestui zid al viitorului. Cred...

Neagoe
Hai, daţi-i zor, nu avem timp de pierdut. Vreau să văd zidul ridicat.

(Meşterii îl iau pe spectator, care nu înţelege ce i se întâmplă şi-l duc în culise).

Manole

(apare cu lampa căutând prin întuneric).

Neagoe
Ce cauţi, Manole?

Manole
Aici era un om.

Neagoe
Am văzut doar un singur om. Spunea că-l cheamă... a nu... era un spectator...

Manole
Tu poţi folosi orice mijloc pentru a dăinui. Pe când eu nu am decît o singură cale. Auzi... una singură. Zidurile se năruie mereu pentru că nu am găsit-o... nu încă. Scopul meu este acela de a ajunge într-un Loc care se cheamă graniţa sufletelor noastre cu nemărginirea.

Neagoe
Construcţia porneşte de la un dezechilibru, de la un delta. Eu vi-l provoc. Voi va trebui să-l rezolvaţi.

Meşterii
Poţi să ne spui că această graniţă nu există sau că este o ţară a nimănui? Nu, Neagoe. Ea este postul nostru de avangardă împotriva haosului. Este un refuz şi o acceptare în acelaşi timp, refuzul de a căuta mijloacele cu orice preţ şi acceptarea unei stări esenţiale în care dăinuieşte acest loc şi anume libertatea. Căci, la noi, acest cuvânt ia forma locului care a încuibat-o, precum o pasăre ouăle şi puii: deal-vale-deal-vale fără să ţipe sau să scoată pumnalul, nici să zboare în altă parte. Pentru că asta nu este o ţară de cuci. Ci hotărât şi limpede ca o doină pornită şi întoarsă mereu la sine într-o unduire firească şi imposibil de îngenuncheat. Încearcă să cânţi şi vei vedea.

Corul
Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se’nalţă zidurile tale?

Scena IV

Meşterii
Cine eşti şi ce cauţi aici?

Copilul-Anei Manole
Sunt Copilul-Anei-Manole şi m-a trimis mama cu de-ale gurii.

Manole
Te văd cu mâinile goale.

Copilul-Anei-Manole
Da, pentru că nicodată nu te găsesc în acelaşi loc, mi-am însemnat drumul de întoarcere cu ce aveam în traistă.

Manole
În zadar, dragul meu, pentru că nu există întoarcere.

Copilul
Să mă fi minţit oare Ana?

Manole
Ana nu minte niciodată.

Copilul
Atunci unde duce drumul ăsta?

Manole

(Îl ia de mână şi îl duce în faţa peşterii).

Priveşte.

(La apropierea celor doi are loc o pantomimă, copilul încearcă să pipăie iar câte unul dintre meşteri se apropie pentru a lua contact cu el, ceea ce nu se întâmplă, se vede graba cu care cei din peşteră execută nişte ordine, după care agitaţia se potoleşte).

Copilul
Vreau să văd, tată, să simt.

Manole
Lumea este frumoasă, dragul meu. Nu există lume mai frumoasă. Asta este cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Este de necuprins frumuseţea lumii.

Copilul
Ce este aceea... lume?

Manole
Lumea... ştiu eu ce să-ţi spun!? dar mai bine să-ţi arăt ceva.

(Manole ia lut din care modelează o figurină).

Dincoace sau dincolo de zid trăim pe cont propriu. Chiar dacă ne risipim întreaga energie pentru a crea şi menţine aparenţe.

(După o scurtă pauză).

Vă puteţi lăsa măcar o clipă cuceriţi de frumuseţea lumii care vă înconjoară? O frumuseţe stranie, perpetuă, nesimţitoare la zbuciumul nostru, la dorinţa noastră de a o încăleca. Nu, cu siguranţă, lumea nu este un măgar. Daţi-vă jos de pe spatele ei, dacă v-aţi urcat din greşeală, din mânie sau din nepricepere. Aşa, uşor, să nu te loveşti... Mai e nevoie să vă spun? O ştiţi fiecare foarte bine. Încercaţi să vă aduceţi aminte.

Copilul
Tată!

Manole
Din perspectiva nemărginirii suntem tot atât de irezolvabili ca şi din aceea a existenţei.

(Termină de modelat figurina, copilul vine, i-o smulge din mănă, aleargă spre zid. Manole, împreună cu meşterii încearcă să-l oprească, dar e prea târziu, copilul a intrat în zid).

Datorită acestui echivalenţe a perspectivelor a apărut indiferenţa, ca semn de relaţie între noi şi lume.

Copilul
În zid mă voi naşte şi lumea privită de aici mi se va părea adâncă, de necuprins. Realitatea va fi piatra asta dură şi nemişcată, iar ceea ce voi iubi cu disperare vor fi umbrele celor ce vor trece mereu prin dreptul ei.

Manole
Vino, copilul meu!

Copilul
Oricum sunt prizonierul creaţiei tale. Spune-mi ce trebuie să fac pentru a fi eu.

Manole
Vino şi lipeşte urechea de zid. Ascultă... mă auzi...

Copilul
Mai tare şi mai clar. Nu înţeleg nimic.

Manole
Ambiguitatea asta transparentă... mă face să cred... nu există soluţie... incomunicabili... şi trişti...

Copilul
Tatăl meu, carele eşti în afară de ziduri
Lasă umbra ta să cadă pe mine
În absenţa ta mă voi naşte mereu
Revoltat nu-mpăcat, tată al meu.
Tatăl meu, carele cauţi veşnicia
Unul într-altul suntem ziditori
Al aceluiaşi cerc necuprins.
Tatăl meu, carele eşti sau nu eşti
Uită-mă, uită-mă, uită-mă!

Meşterii
S-au petrecut lucruri ciudate cu noi.
Parcă am fi la jumătatea drumului dintre viaţă şi moarte, acolo, unde se aude cum latră căţelul pământului. Pe sub piele ne cresc aripi, sângele nostru este îngroşat de furnici, mâinile noastre nu mai găsesc nici un semn pe care să-l mai facă, golul se lăţeşte în noi ca o baltă puturoasă. Şi dacă mai credem că forţe oarbe ne devoră, este pentru că ne-am născut înainte de vreme.
Meştere Mare, redă-ne nouă timpul exact, timpul întocmai. Să nu se mai vândă şi să nu se mai cumpere nimeni. Sufletele noastre să nu mai ia forma lucrurilor şi a împrejurărilor.
De mii de ani dăm târcoale aceloraşi spaime, biciul legii ne mână în turme.
Viaţa este un tunel. Niciodată nu ştii ce te aşteaptă la ieşire. Din loc în loc scrie "Ieşire", dar dacă te iei după indicator, dai cu capul de zid şi cazi şi-ţi frângi oasele. Haide ridică-te ! Ştiu că te doare... n-ai voie să stai... nu poţi rămâne în tunel... vin alţii din urmă şi trebuie să treacă şi ei. Dacă stai îi încurci. Sau te calcă în picioare. Trebuie să ieşi. Altminteri...

Manole
Destinu-i un şarpe, destinu-i un cal, destinu-i o moarte
Fă lumina în acest cumplit bestiariu
Un doi trei, un doi trei, suntem cota parte
Din mulţimea formelor de zi şi noapte.

Meşterii
Timpul de reacţie la iluzii creşte continuu. Este necesară o permanentă corecţie, dar nu are cine să o aplice. Coboară, Manole, în sufletele noastre şi vezi ce se mai poate face.

ACTUL II

Scena I

Manole
Da, viaţa ne fură, domnilor. Este întotdeauna înaintea noastră, fie că suntem la începutul sau la sfărşitul lucrării. Orice se poate amâna de pe o zi pe alta. Viaţa nu se poate amâna pentru că se strică... Aş putea să vă întreb de ce mă urmaţi. Nu o fac pentru că suntem toţi prinşi între zidurile clipei ca într-o scoică. Suntem fire de nisip. Durerea va alege pe unul dintre noi.

Meşterii
Din ce motiv ai hotărât să zburăm?

Manole

(cu ironie).

Pentru că la cer nu te poţi târî.
Judecata voastră prevesteşte una mai înaltă, care vă este deocamdată ascunsă. O veţi înţelege dacă veţi reuşi să fiţi solidari.

Meşterii
Cu toate acestea nu ne-ai răspuns.

Manole
Întrebarea este greşit pusă, pentru că nici un om nu are drept asupra altui om indiferent de ideea pe care o invocă. O intrebare posibilă ar fi aceasta: de ce ne abatem de la fire într-o dispută perpetuă cu destinul nostru?

Meşterii
Şi cine răspunde la întrebarea asta?

Manole
Cei care sunt plătiţi să răspundă la întrebări... lumea aşa cum e făcută este neterminată, este doar o schiţă a ceea ce ar trebui să fie.

Neagoe
În orice act este nevoie de un program. Programul este ceea ce îi separă pe cei ce construiesc, de ceilalţi.

Manole
Ceea ce-i separă pe oameni şi îi defineşte, este calitatea percepţiei acestei lumi. Aceasta îi face pe oameni să fie unici şi inconfundabili chiar dacă uneori sunt adunaţi în turme. Dar adevărata şi dureroasa lor problemă nu este diversitatea, ci serialitatea.
Ana
Manole, Manole,
Meştere Manole,
Zideşte-mă iară
Să nu-ţi fiu povară
Zideşte-mă toată
Întrr-un zid de piatră,
Ca să fiu curată
Credinţa de vatră.

Casa dintre lumi continuare

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:31:12 GMT

Al doilea vis al meşterului Manole
Ana alerga la fiecare din milioanele acelea de oameni. Alerga plângând. Lacrimile îi curgeau pe faţă, pe sâni, pe mâini... până la picioarele de unde a început să crească un zid de piatră care a prins-o cu totul.
Mulţimea tăcea.
Mulţimea asculta.
Cuvintele singure pluteau pe deasupra oamenilor. Le intrau în păr, în ochi, în gură, dar nimeni nu înţelegea nimic... O senzaţie imensă de panică m-a cuprins. O tiranie a urâtului domnea în fiecare fibră a lumii. Nimic nu se putea înălţa, totul rămânea într-o mlaştină continuă.

Meşterii
Manole, îţi suntem datori o zidire. Arată-ne drumul şi fă ceva să ieşim din păcatul necunoaşterii în care ne zbatem, alungă urâtul din noi şi stăpâneşte peste întinderile albe ale sufletelor noastre.

(Meşterii vin şi depun măştile la picioarele lui Manole)

Manole
Veniţi, meşteri! Avem de străbătut drum lung şi greu şi cine ştie dacă vom ajunge cu adevărat.

Corul
Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?

Ana
Pentru că tu îmi propui un joc, Manole, îl vom juca.

Manole
Dacă ai şti Ana, cât m-am rugat să nu...

Ana
„Dă Doamne pe lume
O ploaie cu spume
Soaţa să-mi oprească
Acas’ să-mi pornească
Pruncul să mi-l crească
Să mă fericească.”
Nu ştiam de unde vin şi de ce-mi sună în urechi cuvintele astea frumoase şi vechi. În timp ce te aşteptam, m-a cuprins dor şi nelinişte. Şi vorbele astea care nu-mi mai dădeau pace... să mi le fi spus tu la plecare... să le fi auzit aiurea. Şi pentru că nu-mi aduceam aminte, am pornit să te caut...

Manole
Te-ai îndoit vreo clipă că m-ai putea găsi?

Meşterii
Îndoiala - iată supremul principiu creator. Îndoiala ne macină cugetele şi ne facem mai umani.

Ana
Înainte de a veni la tine am avut un vis. M-a tulburat foarte, e un vis ca un semn şi tare mă tem să...

Manole
Spune-mi-l, Ana.

Ana
Trebuia să nasc copilul, băiatul pe care îl aşteptam. Se făcea că veniseră ursitoarele, aşteptau cu nerăbdare copilul. Mă tot întrebam de ce veniseră mai devreme. Mă chinuiam şi nu puteam să-l nasc. Atunci, una dintre ele m-a sfătuit, pentru ca să se împlinească sorocul, şi să nasc,… să te zidesc pe tine. La început m-am speriat şi nu ştiam cum să-ţi spun, mai ales că tu erai tot timpul plecat... Cât puteam să mai aştept oare? Şi apoi nu ştiam nici unde, nici cum să te zidesc. Dar tot ea mi-a arătat că trebuie să te zidesc într-o fântână, din care să-şi ostăiască setea cei plecaţi la drumuri lungi, fără întoarcere. Ca să-mi fie mai uşor ea te-a prefăcut în pasăre şi cu cât zburai mai înalt la cer, cu atât mai mult se adâncea fântâna. Pentru că nu puteam să-mi ţin plânsul, şiroaie de lacrimi curgeau din ochii mei. Ursitoarea a umplut fântâna cu ele în chip de apă limpede şi curată. Atunci am născut copilul, era băiat, i-am dat numele Manole, adică Ziditorul, pentru că se născuse din zidirea acelei fântâni.

Scena III

Spectatorul
Să văd ursitoarele. Nu pot să cred dacă nu le văd.

Meşterii
Necredinţa ta te va duce spre nefiinţă. Iată noi suntem ursitoarele. A zidi înseamnă a ursi.

Spectatorul
Ana, tu eşti singura care poţi face să dispară vălul sau zidul ăsta, numiţi-l cum vreţi, dintre mine şi ziditorii tăi.

Ana
Singura şansă e să înţelegi cum funcţionează iluzia.

Meşterii
Unde suntem, Ana, unde suntem? Trebuie să existe o cale, trebuie să existe.

Ana
Iată-mă, sunt aici, în visul lui Manole. Dar tu unde eşti Manole?

Meşterii
Vrem să auzim ce este în gândul lui Manole. El este şi nu este în acelaşi timp printre noi.

Manole
Domnilor, să fim aici şi acum. Fac apel la simţul vostru de prezenţă. Trebuie să părăsiţi orice divagaţii sau stări inutile şi să vă concentraţi existenţa în acest punct în care ne aflăm. Punct pe care, de altminteri, nici eu nu-l cunosc, dar asta nu are nici o importanţă. Pentru a-l atinge, trebuie să faceţi un exerciţiu liber de voinţă. Ca să construieşti trebuie să dispui de istorie. Chiar dacă temelia construcţiei se află în mit.

Meşterii
Ce putem face atunci?

Manole
De când este lumea, conducătorii popoarelor au fabricat neîncetat mituri. Cu ele au putut şi pot să strunească mai uşor lumea. Mituri religioase, mituri politice, mituri sportive, mituri războinice. Toate formează un cer fals, spre care individul solitar şi disperat îşi îndreaptă privirea.

Neagoe
“Nouă meşteri mari
Calfe şi zidari
Şi Manole zece
Care vă întrece
Iată Locul meu
Să zidiţi eu vreu
Mânăstire înaltă
Cum n-a mai fost altă
Că de nu apoi
Voi zidi pe voi
Voi zidi de vii
Chiar în temelii.”

Spectatorul
Nouă meşteri mari, Manole surâde.
Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune.

Manole
Vedeţi? Noi trebuie să-l trecem pe Neagoe din istorie în mit.
Suntem o punte peste acest abis.

Meşterii
Şi dacă refuzăm?

Cel Ce Nu E
M-aţi chemat? Eu sunt Cel Ce Nu E. Refuzul este fiinţa mea.

Manole
Tu aici?

Cel Ce Nu E
De ce te miri?
Cred că aveai nevoie de mine.

Manole
Nu.

Cel Ce Nu E
Păcat. Te-aş fi învăţat lucruri interesante. Văd că nu e momentul să apar. Dar voi reveni. Asta o ştii.

Ana
De ce te temi, Manole?

Manole
Te iubesc, Ana.

Spectatorul
Nu se poate. Aşa ceva nu s-a mai spus demult pe scenă. În iubire trebuie să existe prejudecată şi puţină ambiguitate este chiar necesară.

Manole
Dragostea nu există. Există doar o sete imensă,.. aşa, ca o dorinţă nelămurită de a pleca din noi spre... Cu timpul Ea se cuibăreşte, în locul rămas gol şi semnul că a intrat în ordinea firească a lucrurilor este copilul. Ţipătul copilului reformulează problemele amorului.

Neagoe
Sunt de acord cu atât mai mult cu cât este nevoie de copii.

Spectatorul
În cazul ăsta trebuie să accepţi şi ţipetele lor. Cu cât mai mulţi copii cu atât mai multe ţipete.

Neagoe

(către meşterii care devin oameni de ordine)

Luaţi-l. Vorbeşte prea mult. El nu va mai şti nimic de acum înainte. Şi în general, pentru unul ca el viitorul este ascuns.

Corul
Nouă meşteri mari, Manole surâde
Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune.

Neagoe
Şi, ca să dăm un sens prezenţei lui, propun să-l zidim.

Meşterii
Pe cine să zidim, Neagoe?

Neagoe
Pe el (arată către spectator). Pe ei (arată către sală). Şi pe toţi acei care vor să fie zidiţi. Zidiţi de vii chiar în temelii.

Ana
Mi-e teamă. Îmi pare că din toate părţile pândeşte pericolul. Aerul din jur e incărcat cu colţi de lup... cred că dacă aş face o mişcare m-ar sfâşia... ah... Nu simţiţi? Există ceva peste tot pe pământ, în aer, în paturile voastre, în copiii voştri, ceva care vă sfâşie? Încercaţi să umblaţi în voie... ah...

Spectatorul prins
Scapă-mă, Ana, eu oricum n-am venit
Nimic să zidesc sau să neg dărămând
Doar haina iluziei s-o îmbrac lăcrimând
De jale, de dor, de neputinţă şi chin
Ca şarpele casei lipsit de venin.

Neagoe
Mai vrea cineva să fie zidit?
Haideţi. Trebuie să avem o participare cât mai largă, unanimă dacă se poate.

Casa dintre lumi 3

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:29:31 GMT

Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?

Administratorul
În definitiv, la ce-ţi folosesc măştile?

Manole
Ai să plăteşti scump intervenţia asta nesăbuită!

Administratorul
La noi, banii nu contează, meştere, dacă te referi la ei, ci liniştea, auzi meştere, liniştea. Iar tu Manole, de fapt, nu vei construi nimic. Te zbaţi în zadar. De altfel, zidurile se năruie mereu. Nu poţi nega evidenţa.

Manole
De asta sunt aici, ca să neg evidenţa.

(În timpul ăsta, meşterii au cumpărat câte o mască de la băiatul care le-a adus şi le-a vândut contra unor sume de bani).

Manole
Te înşeli, administratorule, şi oricâtă putere ai avea acum, cu timpul vei deveni un incident, un amănunt grotesc. Îţi voi dovedi aceasta prin faptul că nu sunt singur. Iată meşterii mei, ei sunt dovada. Împreună cu ei voi înălţa zidirea. Hai meşteri mari, calfe şi zidari, arătaţi-i acestui om cine sunteţi.

(Până acum, absorbit de dialogul cu administratorul, Manole nu a remarcat târguiala meşterilor şi nici transformarea lor treptată în măşti).

Unul dintre meşteri
Cine suntem? Fiecare dintre noi face parte dintr-un personaj colectiv numit nouă meşteri mari. Suntem doar un semn al lepădării de sine. Solidaritatea noastră se afirmă la nivelul vorbelor nu al realităţii.

Manole

(contrariat )

Căutaţi, scormoniţi în memorie, în ziduri, în visele, în rudele şi prietenii voştrii. Trebuie să daţi de ceva. Măcar de o parte din voi.

Meşterii
Noi nu avem memorie. Noi nu avem ziduri. Noi nu avem vise. Prietenii... rudele... prietenii...

Manole
Tu cine eşti ?... parcă ai fi...

Întâiul meşter
Nu te mai chinui Manole. Oricum nu m-ai recunoaşte. Ţi-am urmat îndemnul şi am pus masca în ciuda cenzurii ivite. Sunt cel ce se frământă. În speranţa că...

Manole
Dar eu nu dau şi nici nu iau speranţe. Eu doar încerc să le dezvălui în voi. Dar tu?

Al doilea meşter
Ştiu eu ce să-ţi spun? În schimbul unei sume de bani nu mai sunt nimeni. Ori poate acum am devenit cineva.

Manole
Trebuie să dau peste cineva care se cunoaşte pe sine. Poate tu eşti...

Al treilea meşter.
Nu mai ştiu Manole. Dacă aş fi pus masca la timp, aş fi fost un personaj. Unul care-şi caută identitatea. Pe când aşa... Am devenit brusc un nonconformist, poate chiar un revoluţionar. Este inutil să mai căutăm înlăuntru.

Manole

(atitudine schimbată, renunţă să mai caute, uşor ironic)

Dar tu ce preţ ai?

Al patrulea meşter

(încearcă să-şi scoată masca dar nu reuşeşte, pare crescută pe faţă)

Manole
Să te ajut.

Al patrulea meşter
Nu se poate. Eu nu primesc ajutor... Asta e o mască specială. Una de conducător. Vrei să vezi?...

(scurtă pauză, apoi către meşteri)

Oricât am căuta...

Meşterii
Oricât am căuta

Al patrulea meşter
Nu găsim nimic înlăuntru

Meşterii
Nu găsim nimic înlăuntru

Al patrulea meşter
Suntem tot timpul într-un balans echivoc...

Meşterii
Suntem tot timpul într-un balans echivoc

Al patrulea meşter
Între a dărâma şi a construi

Meşterii
Între a dărâma şi a construi

Al patrulea meşter
Noi nu construim, ci doar suferim

Meşterii
Noi nu construim, ci doar suferim

Al patrulea meşter
Iată adevărata noastră identitate!

Meşterii
Iată adevărata noastră identitate!

Manole

(resemnat)

Daţi-vă măştile jos. Clipa a trecut. Oricum nu ştiţi ce să faceţi cu ele.

Bocetul Anei
Manole, Manole,
Meştere Manole,
Viaţa ta ţi-o fură
Oameni cu figură
Fără de măsură.
Păcatele toate
Le-oi zidi pe toate
Ele trec intacte
Din viaţă în moarte.
Scapă! fugi! Manole,
De jos, sus pe schele.
Pe la cântători
De-acolo să zbori
În zbor necesar
Nălucă zidar.
Şi pe la chindie
Să torni apă vie
În fântâna seacă
Pe unde-or să treacă
Popoarele-n turme
Să-şi găsească urme...
Din ea să se-adape
Cu credinţă toate.

Manole
Pot să vă spun doar atât. Nu vă sustrageţi trecerii. Trecerea, iată, este singura noastră şansă. Exilaţi pe pământ trebuie să cronometrăm existenţa. Altminteri ne pierdem în neant.

Scena II

Spectatorul
Visez sau este realitate?

Manole
Şi una şi alta.

Meşterii
Manole, vrem visele tale!

Manole
Atunci ascultaţi!

Întâiul vis al meşterului Manole
Pământul era un dovleac mare, frumos. De jur împrejurul lui era intuneric. Ana, soţia mea, l-a luat, l-a dus într-un cuptor uriaş sub care ardeau în corolele lor milioane de flori. După ce l-a copt bine, a tăiat dovleacul în bucăţi şi l-a împărţit mulţimii. În jur era adunată lume multă. Popoare întregi care aşteptau. Aşteptau într-un fel ciudat. Cu mâinile în sân. Deodată mulţimea a început a striga în toate limbile pământului: "La ce bun?"

Casa dintre lumi continuare

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:28:38 GMT

Manole
Regia tehnică! - vă rog măştile.

(Pauză prelungită, după care apare băiatul).

Manole
Haide, domnule, mai repede. De ce nu aduceţi măştile?

Băiatul
Au fost oprite de cenzură.

Manole
Cum ? Ce-ai spus?

Băiatul
Eu nu ştiu nimic... doar ce-am auzit aşa, întâmplător... că se vorbea.

Manole
Ce se vorbea?

Băiatul
Se spunea că nu e bine... că la adăpostul lor s-ar putea întâmpla cine ştie ce... că oricum e riscantă o acţiune de mascare, aşa, în masă.

Manole
Uită-te la mine. Dumneata ori eşti beat ori eşti tâmpit şi nu-mi imaginez prin ce întâmplare ai ajuns aici. Cum să fie oprite de cenzură, din moment ce erau incluse în spectacol. Îţi spun şi replica la care trebuiau să fie aduse:
"Regia tehnică, vă rog să-mi aduceţi măştile". De fapt, ai auzit-o în culise aşa cum a auzit-o toată lumea.
Şi apoi, când puteau fi oprite de cenzură?

Băiatul
În ultimul moment.

Manole
Asta-i propoziţie de piesă poliţistă. N-are ce căuta aici... Poate ai încurcat dumneata spectacolul?!

(Apare administratorul treatrului, pare că este în trecere, aparent fără legătură cu ceea ce se petrece pe scenă).

Manole
Domnule administrator, ce se întâmplă, unde sunt măştile?

Administratorul
Despre ce măşti vorbiţi?

Manole
Vă bateţi joc de mine... nu se poate... nu visez... dumneata eşti administratorul teatrului, nu-i aşa?... eu sunt meşterul Manole. Vreau să spun, actorul care îl interpretează pe meşterul Manole; ei sunt colegii mei, adică meşterii, de cinci, şase ani suntem împreună. (recules).
Dar spectacolul a fost aprobat!

Administratorul
Ei şi ce, crezi că ne încurcăm în formalităţi? Şi apoi nu am stabilit un lucru: ce înseamnă măştile la urma urmei? Mascare sau demascare? Crezi că nu ne prindem ?

Manole
Cum…? ai îndrăzneala să intervii într-un spectacol despre care habar nu ai? Cu ce drept? Unde te crezi?

Administratorul
Trebuie să fim vigilenţi, indiferent unde ne aflăm, să nu se strecoare vreo idee dăunătoare. De altminteri, nu am făcut-o de capul meu, am primit indicaţii în acest sens. Mai sunt şi lucruri pe care nu le ştii Manole. Nu ai acces la ele.

Casa dintre lumi

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:27:38 GMT

Parcă voiam să vă spun ceva.
( Cor uşor cântat).
Hei! Te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?

Meşterii
A construi, meştere, a construi!

Manole
A construi înseamnă a-ţi aduce aminte, a face un efort continuu de memorie. Ca şi cum ai fi aruncat în apele unui râu mare şi adânc.

Forţele răului
Nu aveţi memorie.
Voi nu ştiţi să construiţi
Ci doar să suferiţi.

Manole
Şi trebuie să înoţi mereu pentru a ajunge la mal.
Acolo veţi găsi Locul.

Meşterii

( în cor )

Manole, Manole, Manole!

Manole
Proiectez, visez şi construiesc spaţii în care nostalgia se găseşte în stare pură. În care se face psihoterapie aproape pe gratis. În care cuvintele se spun pe de rost, pentru a surprinde imaginea Tatălui în spatele Fiului.

Spectatorul
Cred că a sosit momentul să intervin.

Manole
Dumneata?! A, da! Oricum voiam să semnalez prezenţa spectatorului în mijlocul nostru. Acum vă repet: printre noi există tot timpul un spectator.

Spectatorul
Meştere permiteţi-mi ca în numele maselor de spectatori să rostesc angajamentul prin care...

Meşterii
Şi acum trebuie să intre în scenă forţele răului.

Spectatorul
Vă rog să nu apăreţi cu ceva şocant. În ce priveşte forţele răului trebuie să ne păstrăm buni şi curaţi. Nu ne tulburaţi.

Forţele răului
Noi nu apărem. Suntem mereu prezente. Nu ne vedeţi pentru că nu ne puteţi privi în faţă. Disimularea este chipul nostru.

Manole
Va trebui să ne retragem înlăuntru.

Spectatorul
Nu mă lăsaţi singur în întunericul ăsta.

Manole
Din moment ce nu putem fi solidari, suntem singuri. Oricât v-aţi iluziona, cale de mijloc nu există. Iar ceea ce vorbeşte cu convingere despre singurătatea noastră este masca pe care o poartă fiecare dintre noi. Unii o numesc fizionomie, alţii caracter... Dar mai bine să le punem şi veţi vedea... vă rog măştile!

Piese de teatru

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:26:31 GMT

CASA DINTRE LUMI

Motto
Dacă îndepărtăm măştile, rămân alte măşti, şi tot aşa la
nesfârşit până când totul nu este decât durere.

“ …creştinismul nu se opune lumii prin excludere, ci prin voinţa de a modifica lăuntrul lucrurilor ( de aici dogmatica omului nou ). Spiritual creştinismul nu este în mod firesc solidar cu constructivismul, ci mai degrabă cu renovarea sau cu restaurarea lumii. În fond, spiritul în care creştinismul a remodelat lumea este afin cu cel pe care, laic, îl numim liberal.”

ACTUL I

Scena I

( Manole se adresează meşterilor şi sălii în acelaşi timp pe un ton cald, care poartă amprenta frământărilor sale. )

Manole
Cum să vă spun....
Imaginaţi-vă viaţa ca pe un drum. Mai întâi copilăria – ţinutul acela inconfundabil – care, pe măsură ce îl străbatem, îşi defineşte hotarele în aşa fel încât, în clipa din urmă, fiecare îl regăseşte aşa cum l-a trăit: unii ca o ţară mereu necuprinsă, alţii strâmt ca un cotlon. În copilărie nu exişti cu adevărat. Este întotdeauna ceea ce rămâne de la alţii ca ecoul unei chemări sau al unui ţipăt. Nu trăim viaţa noastră ci a altora. Viaţa celor care mai aveau câte ceva de spus dar le-a închis gura ţărâna, ori cerul, ori apa sau pur şi simplu o eroare. În copilărie tot ce ne înconjoară există la alte dimensiuni. Cerul este aproape, dincolo deci de streaşina casei. Lumea este mereu în jurul tău, lipită de gardul vecinului, care are nişte mere aurii şi zemoase de-ţi lasă gura apă. Aşa stând lucrurile, întinzi mâna, iei un măr, îl mă...

(Întinde mâna pentru a lua mărul şi, când să-l ducă la gură, se aude o lovitură).

Ah! Na, că l-am scăpat... Da, aşa este, alţii sunt cei care ne trăiesc copilăria noastră... Ori poate lumea nu este decât un du-te vino între fruct şi plesnitură! Şi pentru că trebuie conservată, îşi modifică dimensiunile. Devine mai mică, mai uşor de manevrat în aşa fel încât să încapă într-o schemă de previziune sau într-un adăpost de beton.

(Se aude o melodie. Este balada "Hey you've got to hide your love away" – Beatles. Muzica se transformă treptat în zgomote printre care se desluşesc propoziţii de felul: "Hei, ştii foarte bine că nu ai voie să trăncăneşti". "Hei, ce dracu' te-a apucat, vrei să schimbi tu lumea". Muzica se aude tot mai slab. )

istoria teatra

corinush — Tue, 06 Mar 2012 19:15:59 GMT

Античный театр
Основная статья: Театральное здание в классической Греции

Театр родился из мистерий в честь Диониса. В те времена существовали пьесы только двух жанров — трагедии и комедии. Писались они чаще всего на мифологические или исторические сюжеты. Все роли играли мужчины. Актёры (изначально их на сцене было всего два, третьего ввёл Софокл) выступали в огромных масках и на котурнах. Декораций не было. Женщины (исключая гетер) не всегда и не везде допускались на представления, особенно на комедию, и сидели, как правило, отдельно от мужчин. В Греции профессия актера считалась престижной, а в Риме — позорной (поэтому выступления Нерона так шокировали его приближённых).
Знаменитые драматурги того времени: Эсхил, Софокл, Еврипид, которых называют отцами греческой трагедии, Аристофан — отец комедии. В Риме можно отметить Плавта комедиографа и Сенеку, который обрабатывал произведения Еврипида.

Величайшие пьесы той поры: «Ипполит увенчанный», «Прометей прикованный», «Електра» (есть несколько пьес с таким названием — от разных авторов), трилогия «Орестея». Многие из них идут в театре и сегодня.
В Греции между драматургами проводились соревнования (агон), как между спортсменами, в ходе этого действия учитывалось мнение публики. Софокл ни разу не занял последнего места на этих состязаниях.
Средневековый театр
Средневековый театр возник в X—XI веках в русле латинской традиции, но не как продолжение античной драмы. Театр вышел из литургии, но само театральное действие (жесты, голосовые эффекты, переодевания) имели своим источником народную традицию гистрионов, бродячих комедиантов, жонглеров.
Древнейшей формой театра был драматизированный пасхальный ритуал (Ludus paschalis), позже — обряды всех остальных великих праздников. Его ядром служил диалог, иногда дословно заимствованный из литургического канона; вокруг этого ядра группируются различные элементы, взятые либо из других частей календарного цикла (ответствования хора, антифоны), либо из библейского текста, либо из поэтической традиции (фрагменты гимнов, секвенции).
Исходное пространство литургических драм — здание церкви, и только в XIII веке представления выходят на площадь.
Из праздника святого Николая, покровителя школяров, возникает разновидность игры, почти не связанная с литургией: в ней зрителю представлено то или иное чудесное событие, связанное с персонажем распространенной легенды. Так появляются миракли.
Со второй половины XIII века драматизации стало поддаваться все. Материалом для игр служат евангельские притчи, «Роман о Лисе», переводы новелл Боккаччо. Первым примером этой свободы является «Игра о Робене и Марион» Адама де ла Аля.