corinush | Дата: Вторник, 06.03.2012, 23:29 | Сообщение # 1 |
Генералиссимус
Группа: Администраторы
Сообщений: 147
Статус: Offline
| Hei, te mai doare, meştere, te mai doare Inima Că nu se-nalţă zidurile tale?
Administratorul În definitiv, la ce-ţi folosesc măştile?
Manole Ai să plăteşti scump intervenţia asta nesăbuită!
Administratorul La noi, banii nu contează, meştere, dacă te referi la ei, ci liniştea, auzi meştere, liniştea. Iar tu Manole, de fapt, nu vei construi nimic. Te zbaţi în zadar. De altfel, zidurile se năruie mereu. Nu poţi nega evidenţa.
Manole De asta sunt aici, ca să neg evidenţa.
(În timpul ăsta, meşterii au cumpărat câte o mască de la băiatul care le-a adus şi le-a vândut contra unor sume de bani).
Manole Te înşeli, administratorule, şi oricâtă putere ai avea acum, cu timpul vei deveni un incident, un amănunt grotesc. Îţi voi dovedi aceasta prin faptul că nu sunt singur. Iată meşterii mei, ei sunt dovada. Împreună cu ei voi înălţa zidirea. Hai meşteri mari, calfe şi zidari, arătaţi-i acestui om cine sunteţi.
(Până acum, absorbit de dialogul cu administratorul, Manole nu a remarcat târguiala meşterilor şi nici transformarea lor treptată în măşti).
Unul dintre meşteri Cine suntem? Fiecare dintre noi face parte dintr-un personaj colectiv numit nouă meşteri mari. Suntem doar un semn al lepădării de sine. Solidaritatea noastră se afirmă la nivelul vorbelor nu al realităţii.
Manole
(contrariat )
Căutaţi, scormoniţi în memorie, în ziduri, în visele, în rudele şi prietenii voştrii. Trebuie să daţi de ceva. Măcar de o parte din voi.
Meşterii Noi nu avem memorie. Noi nu avem ziduri. Noi nu avem vise. Prietenii... rudele... prietenii...
Manole Tu cine eşti ?... parcă ai fi...
Întâiul meşter Nu te mai chinui Manole. Oricum nu m-ai recunoaşte. Ţi-am urmat îndemnul şi am pus masca în ciuda cenzurii ivite. Sunt cel ce se frământă. În speranţa că...
Manole Dar eu nu dau şi nici nu iau speranţe. Eu doar încerc să le dezvălui în voi. Dar tu?
Al doilea meşter Ştiu eu ce să-ţi spun? În schimbul unei sume de bani nu mai sunt nimeni. Ori poate acum am devenit cineva.
Manole Trebuie să dau peste cineva care se cunoaşte pe sine. Poate tu eşti...
Al treilea meşter. Nu mai ştiu Manole. Dacă aş fi pus masca la timp, aş fi fost un personaj. Unul care-şi caută identitatea. Pe când aşa... Am devenit brusc un nonconformist, poate chiar un revoluţionar. Este inutil să mai căutăm înlăuntru.
Manole
(atitudine schimbată, renunţă să mai caute, uşor ironic)
Dar tu ce preţ ai?
Al patrulea meşter
(încearcă să-şi scoată masca dar nu reuşeşte, pare crescută pe faţă)
Manole Să te ajut.
Al patrulea meşter Nu se poate. Eu nu primesc ajutor... Asta e o mască specială. Una de conducător. Vrei să vezi?...
(scurtă pauză, apoi către meşteri)
Oricât am căuta...
Meşterii Oricât am căuta
Al patrulea meşter Nu găsim nimic înlăuntru
Meşterii Nu găsim nimic înlăuntru
Al patrulea meşter Suntem tot timpul într-un balans echivoc...
Meşterii Suntem tot timpul într-un balans echivoc
Al patrulea meşter Între a dărâma şi a construi
Meşterii Între a dărâma şi a construi
Al patrulea meşter Noi nu construim, ci doar suferim
Meşterii Noi nu construim, ci doar suferim
Al patrulea meşter Iată adevărata noastră identitate!
Meşterii Iată adevărata noastră identitate!
Manole
(resemnat)
Daţi-vă măştile jos. Clipa a trecut. Oricum nu ştiţi ce să faceţi cu ele.
Bocetul Anei Manole, Manole, Meştere Manole, Viaţa ta ţi-o fură Oameni cu figură Fără de măsură. Păcatele toate Le-oi zidi pe toate Ele trec intacte Din viaţă în moarte. Scapă! fugi! Manole, De jos, sus pe schele. Pe la cântători De-acolo să zbori În zbor necesar Nălucă zidar. Şi pe la chindie Să torni apă vie În fântâna seacă Pe unde-or să treacă Popoarele-n turme Să-şi găsească urme... Din ea să se-adape Cu credinţă toate.
Manole Pot să vă spun doar atât. Nu vă sustrageţi trecerii. Trecerea, iată, este singura noastră şansă. Exilaţi pe pământ trebuie să cronometrăm existenţa. Altminteri ne pierdem în neant.
Scena II
Spectatorul Visez sau este realitate?
Manole Şi una şi alta.
Meşterii Manole, vrem visele tale!
Manole Atunci ascultaţi!
Întâiul vis al meşterului Manole Pământul era un dovleac mare, frumos. De jur împrejurul lui era intuneric. Ana, soţia mea, l-a luat, l-a dus într-un cuptor uriaş sub care ardeau în corolele lor milioane de flori. După ce l-a copt bine, a tăiat dovleacul în bucăţi şi l-a împărţit mulţimii. În jur era adunată lume multă. Popoare întregi care aşteptau. Aşteptau într-un fel ciudat. Cu mâinile în sân. Deodată mulţimea a început a striga în toate limbile pământului: "La ce bun?"
|
|
| |