| corinush | Дата: Вторник, 06.03.2012, 23:29 | Сообщение # 1 |
 Генералиссимус
Группа: Администраторы
Сообщений: 147
Статус: Offline
| Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?
Administratorul
În definitiv, la ce-ţi folosesc măştile?
Manole
Ai să plăteşti scump intervenţia asta nesăbuită!
Administratorul
La noi, banii nu contează, meştere, dacă te referi la ei, ci liniştea, auzi meştere, liniştea. Iar tu Manole, de fapt, nu vei construi nimic. Te zbaţi în zadar. De altfel, zidurile se năruie mereu. Nu poţi nega evidenţa.
Manole
De asta sunt aici, ca să neg evidenţa.
(În timpul ăsta, meşterii au cumpărat câte o mască de la băiatul care le-a adus şi le-a vândut contra unor sume de bani).
Manole
Te înşeli, administratorule, şi oricâtă putere ai avea acum, cu timpul vei deveni un incident, un amănunt grotesc. Îţi voi dovedi aceasta prin faptul că nu sunt singur. Iată meşterii mei, ei sunt dovada. Împreună cu ei voi înălţa zidirea. Hai meşteri mari, calfe şi zidari, arătaţi-i acestui om cine sunteţi.
(Până acum, absorbit de dialogul cu administratorul, Manole nu a remarcat târguiala meşterilor şi nici transformarea lor treptată în măşti).
Unul dintre meşteri
Cine suntem? Fiecare dintre noi face parte dintr-un personaj colectiv numit nouă meşteri mari. Suntem doar un semn al lepădării de sine. Solidaritatea noastră se afirmă la nivelul vorbelor nu al realităţii.
Manole
(contrariat )
Căutaţi, scormoniţi în memorie, în ziduri, în visele, în rudele şi prietenii voştrii. Trebuie să daţi de ceva. Măcar de o parte din voi.
Meşterii
Noi nu avem memorie. Noi nu avem ziduri. Noi nu avem vise. Prietenii... rudele... prietenii...
Manole
Tu cine eşti ?... parcă ai fi...
Întâiul meşter
Nu te mai chinui Manole. Oricum nu m-ai recunoaşte. Ţi-am urmat îndemnul şi am pus masca în ciuda cenzurii ivite. Sunt cel ce se frământă. În speranţa că...
Manole
Dar eu nu dau şi nici nu iau speranţe. Eu doar încerc să le dezvălui în voi. Dar tu?
Al doilea meşter
Ştiu eu ce să-ţi spun? În schimbul unei sume de bani nu mai sunt nimeni. Ori poate acum am devenit cineva.
Manole
Trebuie să dau peste cineva care se cunoaşte pe sine. Poate tu eşti...
Al treilea meşter.
Nu mai ştiu Manole. Dacă aş fi pus masca la timp, aş fi fost un personaj. Unul care-şi caută identitatea. Pe când aşa... Am devenit brusc un nonconformist, poate chiar un revoluţionar. Este inutil să mai căutăm înlăuntru.
Manole
(atitudine schimbată, renunţă să mai caute, uşor ironic)
Dar tu ce preţ ai?
Al patrulea meşter
(încearcă să-şi scoată masca dar nu reuşeşte, pare crescută pe faţă)
Manole
Să te ajut.
Al patrulea meşter
Nu se poate. Eu nu primesc ajutor... Asta e o mască specială. Una de conducător. Vrei să vezi?...
(scurtă pauză, apoi către meşteri)
Oricât am căuta...
Meşterii
Oricât am căuta
Al patrulea meşter
Nu găsim nimic înlăuntru
Meşterii
Nu găsim nimic înlăuntru
Al patrulea meşter
Suntem tot timpul într-un balans echivoc...
Meşterii
Suntem tot timpul într-un balans echivoc
Al patrulea meşter
Între a dărâma şi a construi
Meşterii
Între a dărâma şi a construi
Al patrulea meşter
Noi nu construim, ci doar suferim
Meşterii
Noi nu construim, ci doar suferim
Al patrulea meşter
Iată adevărata noastră identitate!
Meşterii
Iată adevărata noastră identitate!
Manole
(resemnat)
Daţi-vă măştile jos. Clipa a trecut. Oricum nu ştiţi ce să faceţi cu ele.
Bocetul Anei
Manole, Manole,
Meştere Manole,
Viaţa ta ţi-o fură
Oameni cu figură
Fără de măsură.
Păcatele toate
Le-oi zidi pe toate
Ele trec intacte
Din viaţă în moarte.
Scapă! fugi! Manole,
De jos, sus pe schele.
Pe la cântători
De-acolo să zbori
În zbor necesar
Nălucă zidar.
Şi pe la chindie
Să torni apă vie
În fântâna seacă
Pe unde-or să treacă
Popoarele-n turme
Să-şi găsească urme...
Din ea să se-adape
Cu credinţă toate.
Manole
Pot să vă spun doar atât. Nu vă sustrageţi trecerii. Trecerea, iată, este singura noastră şansă. Exilaţi pe pământ trebuie să cronometrăm existenţa. Altminteri ne pierdem în neant.
Scena II
Spectatorul
Visez sau este realitate?
Manole
Şi una şi alta.
Meşterii
Manole, vrem visele tale!
Manole
Atunci ascultaţi!
Întâiul vis al meşterului Manole
Pământul era un dovleac mare, frumos. De jur împrejurul lui era intuneric. Ana, soţia mea, l-a luat, l-a dus într-un cuptor uriaş sub care ardeau în corolele lor milioane de flori. După ce l-a copt bine, a tăiat dovleacul în bucăţi şi l-a împărţit mulţimii. În jur era adunată lume multă. Popoare întregi care aşteptau. Aşteptau într-un fel ciudat. Cu mâinile în sân. Deodată mulţimea a început a striga în toate limbile pământului: "La ce bun?"
|
| |
| |
