| corinush | Дата: Вторник, 06.03.2012, 23:31 | Сообщение # 1 |
 Генералиссимус
Группа: Администраторы
Сообщений: 147
Статус: Offline
| Al doilea vis al meşterului Manole
Ana alerga la fiecare din milioanele acelea de oameni. Alerga plângând. Lacrimile îi curgeau pe faţă, pe sâni, pe mâini... până la picioarele de unde a început să crească un zid de piatră care a prins-o cu totul.
Mulţimea tăcea.
Mulţimea asculta.
Cuvintele singure pluteau pe deasupra oamenilor. Le intrau în păr, în ochi, în gură, dar nimeni nu înţelegea nimic... O senzaţie imensă de panică m-a cuprins. O tiranie a urâtului domnea în fiecare fibră a lumii. Nimic nu se putea înălţa, totul rămânea într-o mlaştină continuă.
Meşterii
Manole, îţi suntem datori o zidire. Arată-ne drumul şi fă ceva să ieşim din păcatul necunoaşterii în care ne zbatem, alungă urâtul din noi şi stăpâneşte peste întinderile albe ale sufletelor noastre.
(Meşterii vin şi depun măştile la picioarele lui Manole)
Manole
Veniţi, meşteri! Avem de străbătut drum lung şi greu şi cine ştie dacă vom ajunge cu adevărat.
Corul
Hei, te mai doare, meştere, te mai doare
Inima
Că nu se-nalţă zidurile tale?
Ana
Pentru că tu îmi propui un joc, Manole, îl vom juca.
Manole
Dacă ai şti Ana, cât m-am rugat să nu...
Ana
„Dă Doamne pe lume
O ploaie cu spume
Soaţa să-mi oprească
Acas’ să-mi pornească
Pruncul să mi-l crească
Să mă fericească.”
Nu ştiam de unde vin şi de ce-mi sună în urechi cuvintele astea frumoase şi vechi. În timp ce te aşteptam, m-a cuprins dor şi nelinişte. Şi vorbele astea care nu-mi mai dădeau pace... să mi le fi spus tu la plecare... să le fi auzit aiurea. Şi pentru că nu-mi aduceam aminte, am pornit să te caut...
Manole
Te-ai îndoit vreo clipă că m-ai putea găsi?
Meşterii
Îndoiala - iată supremul principiu creator. Îndoiala ne macină cugetele şi ne facem mai umani.
Ana
Înainte de a veni la tine am avut un vis. M-a tulburat foarte, e un vis ca un semn şi tare mă tem să...
Manole
Spune-mi-l, Ana.
Ana
Trebuia să nasc copilul, băiatul pe care îl aşteptam. Se făcea că veniseră ursitoarele, aşteptau cu nerăbdare copilul. Mă tot întrebam de ce veniseră mai devreme. Mă chinuiam şi nu puteam să-l nasc. Atunci, una dintre ele m-a sfătuit, pentru ca să se împlinească sorocul, şi să nasc,… să te zidesc pe tine. La început m-am speriat şi nu ştiam cum să-ţi spun, mai ales că tu erai tot timpul plecat... Cât puteam să mai aştept oare? Şi apoi nu ştiam nici unde, nici cum să te zidesc. Dar tot ea mi-a arătat că trebuie să te zidesc într-o fântână, din care să-şi ostăiască setea cei plecaţi la drumuri lungi, fără întoarcere. Ca să-mi fie mai uşor ea te-a prefăcut în pasăre şi cu cât zburai mai înalt la cer, cu atât mai mult se adâncea fântâna. Pentru că nu puteam să-mi ţin plânsul, şiroaie de lacrimi curgeau din ochii mei. Ursitoarea a umplut fântâna cu ele în chip de apă limpede şi curată. Atunci am născut copilul, era băiat, i-am dat numele Manole, adică Ziditorul, pentru că se născuse din zidirea acelei fântâni.
Scena III
Spectatorul
Să văd ursitoarele. Nu pot să cred dacă nu le văd.
Meşterii
Necredinţa ta te va duce spre nefiinţă. Iată noi suntem ursitoarele. A zidi înseamnă a ursi.
Spectatorul
Ana, tu eşti singura care poţi face să dispară vălul sau zidul ăsta, numiţi-l cum vreţi, dintre mine şi ziditorii tăi.
Ana
Singura şansă e să înţelegi cum funcţionează iluzia.
Meşterii
Unde suntem, Ana, unde suntem? Trebuie să existe o cale, trebuie să existe.
Ana
Iată-mă, sunt aici, în visul lui Manole. Dar tu unde eşti Manole?
Meşterii
Vrem să auzim ce este în gândul lui Manole. El este şi nu este în acelaşi timp printre noi.
Manole
Domnilor, să fim aici şi acum. Fac apel la simţul vostru de prezenţă. Trebuie să părăsiţi orice divagaţii sau stări inutile şi să vă concentraţi existenţa în acest punct în care ne aflăm. Punct pe care, de altminteri, nici eu nu-l cunosc, dar asta nu are nici o importanţă. Pentru a-l atinge, trebuie să faceţi un exerciţiu liber de voinţă. Ca să construieşti trebuie să dispui de istorie. Chiar dacă temelia construcţiei se află în mit.
Meşterii
Ce putem face atunci?
Manole
De când este lumea, conducătorii popoarelor au fabricat neîncetat mituri. Cu ele au putut şi pot să strunească mai uşor lumea. Mituri religioase, mituri politice, mituri sportive, mituri războinice. Toate formează un cer fals, spre care individul solitar şi disperat îşi îndreaptă privirea.
Neagoe
“Nouă meşteri mari
Calfe şi zidari
Şi Manole zece
Care vă întrece
Iată Locul meu
Să zidiţi eu vreu
Mânăstire înaltă
Cum n-a mai fost altă
Că de nu apoi
Voi zidi pe voi
Voi zidi de vii
Chiar în temelii.”
Spectatorul
Nouă meşteri mari, Manole surâde.
Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune.
Manole
Vedeţi? Noi trebuie să-l trecem pe Neagoe din istorie în mit.
Suntem o punte peste acest abis.
Meşterii
Şi dacă refuzăm?
Cel Ce Nu E
M-aţi chemat? Eu sunt Cel Ce Nu E. Refuzul este fiinţa mea.
Manole
Tu aici?
Cel Ce Nu E
De ce te miri?
Cred că aveai nevoie de mine.
Manole
Nu.
Cel Ce Nu E
Păcat. Te-aş fi învăţat lucruri interesante. Văd că nu e momentul să apar. Dar voi reveni. Asta o ştii.
Ana
De ce te temi, Manole?
Manole
Te iubesc, Ana.
Spectatorul
Nu se poate. Aşa ceva nu s-a mai spus demult pe scenă. În iubire trebuie să existe prejudecată şi puţină ambiguitate este chiar necesară.
Manole
Dragostea nu există. Există doar o sete imensă,.. aşa, ca o dorinţă nelămurită de a pleca din noi spre... Cu timpul Ea se cuibăreşte, în locul rămas gol şi semnul că a intrat în ordinea firească a lucrurilor este copilul. Ţipătul copilului reformulează problemele amorului.
Neagoe
Sunt de acord cu atât mai mult cu cât este nevoie de copii.
Spectatorul
În cazul ăsta trebuie să accepţi şi ţipetele lor. Cu cât mai mulţi copii cu atât mai multe ţipete.
Neagoe
(către meşterii care devin oameni de ordine)
Luaţi-l. Vorbeşte prea mult. El nu va mai şti nimic de acum înainte. Şi în general, pentru unul ca el viitorul este ascuns.
Corul
Nouă meşteri mari, Manole surâde
Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune.
Neagoe
Şi, ca să dăm un sens prezenţei lui, propun să-l zidim.
Meşterii
Pe cine să zidim, Neagoe?
Neagoe
Pe el (arată către spectator). Pe ei (arată către sală). Şi pe toţi acei care vor să fie zidiţi. Zidiţi de vii chiar în temelii.
Ana
Mi-e teamă. Îmi pare că din toate părţile pândeşte pericolul. Aerul din jur e incărcat cu colţi de lup... cred că dacă aş face o mişcare m-ar sfâşia... ah... Nu simţiţi? Există ceva peste tot pe pământ, în aer, în paturile voastre, în copiii voştri, ceva care vă sfâşie? Încercaţi să umblaţi în voie... ah...
Spectatorul prins
Scapă-mă, Ana, eu oricum n-am venit
Nimic să zidesc sau să neg dărămând
Doar haina iluziei s-o îmbrac lăcrimând
De jale, de dor, de neputinţă şi chin
Ca şarpele casei lipsit de venin.
Neagoe
Mai vrea cineva să fie zidit?
Haideţi. Trebuie să avem o participare cât mai largă, unanimă dacă se poate.
|
| |
| |
